Activităţi distractive alături de voluntarii tineri români şi internaţionali

Azi, copiii noștri au petrecut o zi plină de jocuri și voie bună.
S-au împărțit în echipe, au ascultat instrucțiunile cu foarte mare atenție și au dat drumul la distracție! Ideea jocurilor i-a aparținut Annei, tânăra nostră voluntară din Irlanda, căreia îi mulțumim.
De la așa distracție, nici rezidenții noștri nu s-au putut ține deoparte!
Felicitări tuturor copiilor și organizatorilor acestei activități

Și pentru că și azi a fost una dintre cele mai călduroase zile din an, distracția prilejuită de jocurile în echipă s-a prelungit cu o binevenită bălăceală în piscină!

Voluntarii tineri sunt speranţa noastră!

Este Săptămâna Națională a Voluntariatului și voluntarii noștri tineri s-au mobilizat exemplar și de data aceasta, îndeplinind cu succes toate acțiunile în care s-au implicat. Aici îi puteți vedea înfrumusețând curtea interioară a Asociației – casa noastră, a tuturor.
Noi le suntem profund recunoscători pentru promptitudinea cu care răspund de fiecare dată solicitărilor noastre, pentru seriozitatea și conștiinciozitatea de care dau mereu dovadă și, mai ales, pentru veselia pe care o aduc cu ei de fiecare dată.
Dacă îți place să te implici în activități care pot transforma viața unor persoane mai puțin norocoase, te invităm să te alături și tu fantasticei noastre echipe de voluntari! Te așteptăm cu inima deschisă.
Pentru că…
ÎMPREUNĂ SCHIMBĂM DESTINE!