Centrul de Zi

Centrul de Zi a fost înfiinţat în anul 2007 şi este adresat celor 40 de copii proveniţi din familii defavorizate, de vârstă şcolară pe care îi găzduieşte zilnic. Centrul de Zi urmăreşte prevenirea excluderii şcolare  precum şi diminuarea riscului de a bandon şcolar a copiilor proveniţi din familiile cu dificultăţi material din comunitatea Nicoreşti, printr-un program de servicii educaţionale, sociale, psihologice şi medicale oferite în cadrul Centrului.
După orele de curs la şcoala din localitate, copiii sunt primiţi cu drag la „a doua lor casă”, Centrul nosru de Zi. Aici ei beneficiază de două mese calde pe zi,  duş, schimb de hăinuţe, sprijin în efectuarea temelor cu învăţător/profesor calificat, jocuri educative şi distractive, consiliere psihologică şi, nu în ultimul rând, de afecţiunea personalului Centrului.

Activităţi:

  • Copiii se bucură când munca şi talentul lor este răsplătit prin participarea la mai multe expoziţii la Tecuci şi  Galaţi.
  • De Paşti copiii vopsesc ouă pe care apoi le dăruim copiilor din comunitate. În fiecare an copiii participă la „ Vânătoarea de ouă”.
  • De Crăciun au loc petreceri cu spectacole, cadouri de la Moş Crăciun şi o masă festivă.
  • Copii participă la diferite concursuri de desen şi pictură — unde primesc diplome cu premii şi menţiuni.
  • Pe timpul verii în curtea exterioară se organizează petreceri cu dans, muzică, piese de teatru, teatru de păpuşi şi jocuri în piscină.
  • În fiecare vară (şi nu numai) vin mulţi voluntari din Irlanda, Italia şi Anglia care fac îmreună cu copiii noştri cât  mai multe activităţi educaţionale şi creative.
  • În fiecare săptămână copiii fac Zumba Kids, program conceput special pentru copii, creat pentru a-i încuraja să-şi  dezvolte un stil de viaţă cât mai sănătos prin dans şi exerciţii fizice.
  • Copiii beneficiază periodic de excursii şi de vizite distractive, educaţionale şi culturale. Locurile lor preferate sunt Piscina „Casa Nicoreşti”, Pădurea Buciumeni şi parcurile din oraşul Tecuci.
  • Copiii sunt încurajaţi să fie cuminţi şi harnici prin acordarea de steluţe zâmbitoare care ulterior sunt transformate în bunuri materiale pentru familiile lor.
  • În fiecare vară copiii şi voluntarii participă la îngrijirea parcurilor din comunitate (strângerea gunoiului, vopsit bănci, plantatul florilor etc). Astfel ei oferă un examplu excelent pentru comunitate.

Centrul de Zi  este un mediu cald în care punem pe primul loc educaţia şi fericirea copilului. Activităţile noastre sunt gândite în aşa fel încât să dezvolte încrederea de sine şi de a-i deschide noi orizonturi pentru un viitor cât mai strălucitor!

Iată cum  văd copiii noştri Centrul de Zi:

 

Salut, mă numesc C.  Pentru mine, Centrul de Zi este ca o a doua casă, o familie care mi-a oferit tot ce e mai bun. Aici primesc o masă gustoasă, căldură din partea femeilor care ne îngrijesc şi sprijin din partea învăţătoarelor care ne ghidează şi ne sfătuiesc ca pe proprii copii. Seara, când plecăm acasă, ar trebui să le sărutăm mâinile în semn de mulţumire pentru tot efortul depus. Mulţumim pentru toată sârguinţa pe care aţi arătat-o ori de câte ori am avut nevoie! Mulţumim tuturor celor din Asociaţie care ne-au primit cu braţele deschise! Mulţumim pentru cadouri şi alte bunătăţi oferite cu dragoste şi grijă! Colegilor, fraţilor mei le dau un sfat: „Ascultaţi de aceste femei minunate şi vă vor ajuta să realizaţi tot ce doriţi.”

Bună, sunt I, am 13 ani şi locuiesc în satul Coasta Lupei numai cu mama şi cei patru fraţi pentru că tatăl meu este mort. De un an de zile, vin la Centrul de Zi. Aici primim o masă caldă, ne spălăm şi ne facem lecţiile. Vreau să mă străduiesc să învăţ pentru a obţine note câ mai  bune la şcoală. Îmi place foarte mult la Centru!

 Bună, eu sunt A, am 13 ani şi locuiesc în Coasta Lupei. Mama mea a plecat în urma cu mulţi ani de acasă şi tatăl meu este mort, aşa că trăiesc împreună cu unchiul şi mătuşa mea. Vin aici de 5 ani şi pot să vă spun că mi-a schimbat viaţa! Aici studiem, primim o masă caldă şi suntem implicaţi în multe activităţi. Aici învăţăm să fim responsabili şi buni la inimă.

 Bună, numele meu este C şi am 12 ani. Vin aici, la Centru în fiecare zi. Este foarte frumos şi am mulţi prieteni. Vin aici de 5 ani şi imi place să mă distrez, să mă joc şi să îmi fac temele cu profesorul nostru. Mă comport mult mai frumos acum decât înainte şi învăţ mult mai bine la şcoală. Aici sunt cu adevarat fericit!

Numele meu este S şi eu locuiesc în satul Fîntîni. Vin la Centrul de Zi de când eram în clasa a treia. Aici ne jucăm, ne spălăm, mâncăm şi ne facem temele. Mi-am făcut mulţi prieteni aici. Este foarte frumos şi mă bucur să fiu aici. Îmi fac temele şi învăţ zi de zi mai mult.

Salut, mă numesc G şi am 13 ani. Asociaţia Bunul Samaritean înseamnă totul pentru mine. Aici îmi fac temele, mănânc, facem origami şi mergem în excursii. Vara mergem în parc, la plimbare. Vin la Centru de un an şi îmi place foarte mult aici!

Numele meu este P, am 12 ani şi sunt din Nicoreşti. Acasă mai am 5 fraţi şi nu avem nicio susţinere materială. Vin la Centru zi de zi. Aici învăţ, mănânc, îmi schimb hainele şi fac duş. Asociaţia înseamnă viaţa pentru mine. Aici învăţam lucruri frumoase şi utile pentru viaţa noastră de viitori adulţi resonsabili. De aceea mă străduiesc să am note mult mai bune la şcoală şi să învăţ să mă comport cât mai frumos.

Numele meu este A. Vin la Centru de zi de 4 ani. Aici desenăm, ne spălăm şi mâncăm. Locuiesc în Nicoresti cu cei 4 fraţi. Tata ne-a părăsit şi mama se luptă pentru a ne creşte. La început am fost timid şi nu am vorbit cu nimeni. Acum am o mulţime de prieteni. Îmi fac temele cu profesorul nostru şi am note mai bune la şcoală. Centrul de Zi este o „a doua casă pentru mine!

 Numele meu este M, am 10 ani şi sunt în clasa a treia. Am 5 fraţi dar părinţii noştri sunt divortaţi. De îndată ce am început să vin aici m-am simţit foarte iubit. M-am împrietenit cu foarte multe fete. Aici îmi fac temele, fac baie şi îmi schimb hainele. Am fost foarte timidă când am venit la Centru, dar ceilalţi copii m-au încurajat foarte mult. Înainte nu eram foarte muncitoare, dar acum muncesc din greu la şcoală pentru rezultatele mele. Am învăţat foarte multe lucruri de la cei de la Centru.

Sunt A, am 7 ani şi îmi place foarte mult să vin la Centrul de zi. Parinţii mei s-au despărţit. Eu şi fratele meu locuim cu tata, iar cele 4 surori ale noastre locuiesc cu mama. Îmi place la Centrul de Zi pentru că ne întâlnim toţi aici. Sora mea a suferit o operatie la rinichi şi Asociaţia a ajutat-o cu bani , mâncare şi multă dragoste. De asemenea, ne-a construit o casă şi ne-a instalat curent electric. Vin la Centru de un an, dar aş vrea să vin pentru totdeana.

Comentariile nu sunt permise.